Am discutat cu un prieten vechi, sunt cu cafea, cu tigari, cu tuica primita la ziua mea.
Imi place sa observ , sa ma bucur de ce-mi place mie.
Nu am nevoie sa impartasesc asta. Desi , m-a dovedit asta mult timp. Cam din anul 2 -3 de facultate. Era aproape o dependenta. Nu mai simteam bucuria unui concert sau orice altceva daca nu aveam cu cine sa o impartasesc.
De ceva timp , ma simt bine in pielea mea. Nu a fost usor, dar...asta e mersul.
Trebuie , esti dator sa te bucuri de ce este frumos si apare pe neasteptate in viata ta.
Din pacate, pentru multi , obisnuinta , ii impinge sa se simta datori sa "guste" lucruri mai putin placute.
Asta e crezul lor.
Nu ai cum schimba perceptia asta si nici nu e datoria ta, e datoria fiecaruia sa isi faca bine si prin extensie si altora.
Dar asta e conceptia mea, exista o mie o suta alte conceptii despre ce este normal.
Pana atunci ma bucur de ce primesc si de ce pot observa si trai.
Sperii uneori dupa cum ziceam cu un torent de ...ce simt, desi nu e , nu are cum sa mai fie ceva absolut spontan si necontrolat si aiurea. Ramane spontan si in niste limite necontrolat. Cu atat mai potrivit.
Trebuie sa recunosc ca exista un apropos in randurile astea. Nu o obligatie. Nu exista asta niciodata. In fond daca ai o apreciere pentru cineva, sau mai mult, nu iti doresti decat sa se simta bine.
Ar trebui sa fiu mai egoist ca sa ma incadrez in "normalitate" si in deziderat. Noi sa fim sanatosi.
Injuraturile le scoatem la moderarea blogului.
O seara buna si multa liniste!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu